monument_dimitrie-onciul
monument_dimitrie-onciul

Statuia lui Dimitrie Onciul

Statuia lui Dimitrie Onciul a fost realizata de Mihai Onofrei in 1926 si este amplasata pe bulevardul Regina Elisabeta.

Dimitrie Onciul a fost un profesor şi istoric român, preşedinte al Academiei Române.

Dimitrie Onciul (1856-1923) s-a născut în Bucovina şi a studiat la Cernăuţi, Viena şi Berlin, remarcându-se ca profesor şi cercetător. Ajunge la Bucureşti (1895) unde primeşte catedra de Istoria Românilor. În 1900 este numit director al Arhivelor Statului, iar în 1905 devine membru al Academiei Române. A activat de asemenea ca decan al Facultăţii de Istorie şi preşedinte al Academiei. Unul din cele mai importante studii ale sale este „Istoria începuturilor Principatelor”, în care se pronunţă împotriva ipotezei „descălecatului”.

Leave a Reply

(will not be published)